Din analiza condiţiilor fizico-geografice, a dezvoltării economice a comunei, putem observa că teritoriul oferă condiţii de viaţă favorabile unui număr mare de locuitori.
În trecutul istoric, aceleaşi condiţii au determinat aşezarea oamenilor în alte locuri, datorită existenţei pădurii, mult extinsă faţă de prezent, ce oferea vânat, lemne şi adăpost. Vecinătatea apelor, munţii cu păşuni, condiţiile de climă, relieful fragmentat, dar nu inaccesibil, au creat un complex de factori ce au determinat aşezarea şi continuitatea elementului uman din cele mai vechi timpuri. Zona a fost o arie de locuire intensă încă din paleolitic, în care pe lângă vânat, se cultiva pământul în mod primitiv în zona de luncă şi creşterea animalelor acestea constituind ocupaţia de bază.
Cercetările arheologice pe teritoriul comunei au fost făcute de către Constantin Mătasă director al tânărului muzeu de arheologie din Piatra Neamţ, cercetări continuate de către Muzeul de istorie judeţean din Piatra Neamţ cu dese colaborări a Academiei Române sau ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi cât şi de entuziaşti cercetători locali.
Din studiile efectuate s-au descoperit urme arheologice din perioada comunei primitive din diferite etape. Paleoliticul, epoca veche a pietrei şi-a lăsat urmele materiale pe teritoriul comunei prin aşezarea de vânători paleolitici descoperită pe dealul Fluturelui (drumul spre Tazlău).
Uneltele găsite din lame de cremene şi curaţit, un răzuitor şi un vârf de piatră cioplită au fost apreciate ca vârstă la 10.000 ani.
Neoliticul – epoca nouă a pietrei, este marcată de o creştere a forţelor de producţie. Uneltele din piatră şlefuită sunt arme mai redutabile şi unelte mai productive ca cele din paleolitic. Oamenii cultivă plantele, cresc animale, pe care le-au domesticit, dar nu renunţă la vânat.
Pe teritoriul comunei Borleşti s-au găsit numeroase urme neolitice.
Astfel, la Ruseni şi pe Dealul Cucului s-au găsit cioburi şi câteva silexuri. Analiza ceramicei a stabilit că urmele aparţin fazei Precucuteni.
Iar pe dealurile Osoiului, Blancului şi Gruiului s-a găsit ceramică din cultura Cucuteni B, fără decor, bucăţi de chirpic, râşniţe, topoare din piatră şi aşchii de cremene.
Toate trei descoperiri sunt spre satul Mastacăn unde s-au mai descoperit urme ale culturii Cucuteni la Runcul din Deal şi la Marginea (nordul satului Mastacăn), unde s-a găsit o frumoasă aşezare Cucuteni care pare să se continuă şi în epoca bronzului.
La Borleşti, pe Dealul Mare, s-au găsit urme arheologice din Cucuteni B, iar la Târla lui Sărăcilă s-au descoperit cioburi cucuteniene, dar fără a se putea stabili exact faza căreia aparţin. O frumoasă aşezare neolitică s-a descoperit la Ruseni, într-opoziţie strategică bine aleasă.
Important, pe lângă avantajele terenului, apare şi un şanţ săpat de om pentru întărirea porţiunilor mai slabe. Toată aşezarea este plasată şi în apropierea pârâului Nechit, subliniind priceperea cu care aceşti oameni îşi alegeau locul aşezării lor. Urmele materiale, cioburi fără pictură, mult chirpic, fragmente de râşniţe din piatră şi numeroase silexuri, plasează aşezarea în cadrul culturii Cucuteni şi în faza de început a bronzului.
Epoca bronzului este prezentă pe teritoriul comunei prin uneltele de bronz şi aramă, unelte care arată că saltul uriaş făcut de societatea omenească primitivă în plan tehnologic şi social.
Cea mai importantă descoperire este depozitul de topoare de bronz de la Runcul din Deal în anul 1958 în timpul unor lucrări agricole, pe versantul de vest-sud-vest al Dealului Runcu. Topoarele, şase la numărul, unul pierdut, se găseau într-un vas tip amforă, se găsesc la Muzeul judeţean de Istorie Piatra Neamţ.
Două topoare de aramă şi trei de bronz, patinate dar bine păstrate, cu gaură la înmănuşare şi alte particularităţi le plasează în etapa de dezvoltare Costişa, pe la mijlocul mileniului II î.e.n.
Alte urme, o staţiune Noua, probabil o necropolă, o aşezare de tip Costişa, tot la Runcul din Deal. O altă aşezare din epoca bronzului este pusă în evidenţă pe Dealul Cucului, prin lame de cremene, cioburi ceramice decorate cu incizii, probabil tot de tip Costişa.
Şi, în sfârşit, la Hîrţeşti, pe dealul Fluturelui, la Ruseni şi Puriceni o aşezare de tip Noua.
Epoca fierului este mai slab reprezentată dar nu inexistentă. Astfel, la Ruseni s-a descoperit o aşezare de tip la Tene din sec.III-II î.e.n., urmele fiind din chirpici, fragmente ceramice specifice. Pe Dealul Mare, în Satul Nou (Ruseni) şi pe Dealul Puricenilor s-au descoperit alte aşezări aparţinând culturii Poieneşti, atribuite carpilor sec.III e.n.
Ceramica găsită este lucrată cu roata, cea de mână are tradiţii în ceramica dacică, iar cea lucrată cu roata vădeşte o puternică influenţă romană, culoarea cenuşie şi roşie, forma – castronul şi căniţa.
În antichitate urmele nu se pierd, ci se continuă, afirmaţie susţinută de monedele găsite la marginea satului Borleşti. Monedele sunt dinari romani imperiali din secolele I.II e.n. cât şi fragmentele unui vas care este de factură carpică, datate de Virgil Mihăilescu Bîrliba – cercetător la Muzeul judeţean de Istorie Neamţ
Cel mai important tezaur însă, nu numai de pe plan local, ci şi din Moldova, este format din 1154 monede de dinari imperiali din sec.II e.n., descoperit în satul Puriceni. Tezaurul şi vasul scot în evidenţă faptul că proprietarul este autohton şi deosebit de bogat.
Deşi epoca Severilor, 193-211 e.n, a fost liniştită, tezaurul atestă o perioadă neliniştită la marginea imperiului. Tezaurizarea începe cu monede de la Nero (12 bucăţi) sec.I e.n. până la începutul sec. al III-lea e.n. în timpul lui Septimius Severus (2 bucăţi).
Perioada migraţiilor este marcată de un cimitir pe teritoriul satului Mastacăn, din sec.IV e.n., atribuit pe lângă migratori şi triburilor autohtone geto-dace.
Evul Mediu este bine reprezentat, nu atât prin urme arheologice, cât prin toponimie şi mai ales prin atestările documentare referitoare la aşezările ce existau pe teritoriul actual al comunei Borleşti
Mai observăm că, spre deosebire de perioada primitivă chiar şi antică, cât şi aşezările erau construite pe înălţimi bine apărate, frunţi de terase, pante ale dealurilor, în perioada medievală, aşezările coboară spre albiile cursurilor de apă, spre lărgimea luncii, dar în toate cazurile, cu pădurea în apropiere.
Privitor la zona înconjurătoare, în care se găsesc comunele Tazlău, Rediu, Cîndeşti şi Piatra Şoimului, în Evul Mediu, se întâlnea o pânză de sate foarte vechi. Această regiune era cunoscută în vechime sub numele de ,,Cîmpul lui Dragoş,, nume ce apare foarte des în documente. Constantin Mătase susţine că acest nume vine de la Dragoş Viteazul, cunoscut curtean al voievozilor Roman I (1392), Ştefan I (1395) şi Alexandru cel Bun (1401-1408), acest boier fiind întâlnit şi sub numele de ,,Dragoş de la Neamţ,, în două documente la 29 iunie 1400 şi 16 septembrie 1408 – Ion Bogdan.
Ştefan Sorin Gorovei susţine însă că numele de ,,Câmpul lui Dragoş,, se referă la Dragoş Vodă Descălecătorul, care în 1347 a fost însărcinat de regele Ludovic cel Mare cu conducerea formaţiunii extracarpatice ce avea rol de apărare împotriva tătarilor.