Adresa
Str. Principala, nr 86
Loc Borlești, Jud. Neamț
Loc Borlești, Jud. Neamț
Istoric
Din analiza condiţiilor fizico-geografice, a dezvoltării economice a comunei, putem observa că teritoriul oferă condiţii de viaţă favorabile unui număr mare de locuitori.
În trecutul istoric, aceleaşi condiţii au determinat aşezarea oamenilor în alte locuri, datorită existenţei pădurii, mult extinsă faţă de prezent, ce oferea vânat, lemne şi adăpost. Vecinătatea apelor, munţii cu păşuni, condiţiile de climă, relieful fragmentat, dar nu inaccesibil, au creat un complex de factori ce au determinat aşezarea şi continuitatea elementului uman din cele mai vechi timpuri. Zona a fost o arie de locuire intensă încă din paleolitic, în care pe lângă vânat, se cultiva pământul în mod primitiv în zona de luncă şi creşterea animalelor acestea constituind ocupaţia de bază.
Cercetările arheologice pe teritoriul comunei au fost făcute de către Constantin Mătasă director al tânărului muzeu de arheologie din Piatra Neamţ, cercetări continuate de către Muzeul de istorie judeţean din Piatra Neamţ cu dese colaborări a Academiei Române sau ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi cât şi de entuziaşti cercetători locali.
Din studiile efectuate s-au descoperit urme arheologice din perioada comunei primitive din diferite etape. Paleoliticul, epoca veche a pietrei şi-a lăsat urmele materiale pe teritoriul comunei prin aşezarea de vânători paleolitici descoperită pe dealul Fluturelui (drumul spre Tazlău).
Uneltele găsite din lame de cremene şi curaţit, un răzuitor şi un vârf de piatră cioplită au fost apreciate ca vârstă la 10.000 ani.
Neoliticul – epoca nouă a pietrei, este marcată de o creştere a forţelor de producţie. Uneltele din piatră şlefuită sunt arme mai redutabile şi unelte mai productive ca cele din paleolitic. Oamenii cultivă plantele, cresc animale, pe care le-au domesticit, dar nu renunţă la vânat.
Pe teritoriul comunei Borleşti s-au găsit numeroase urme neolitice.
Astfel, la Ruseni şi pe Dealul Cucului s-au găsit cioburi şi câteva silexuri. Analiza ceramicei a stabilit că urmele aparţin fazei Precucuteni.
Iar pe dealurile Osoiului, Blancului şi Gruiului s-a găsit ceramică din cultura Cucuteni B, fără decor, bucăţi de chirpic, râşniţe, topoare din piatră şi aşchii de cremene.
Toate trei descoperiri sunt spre satul Mastacăn unde s-au mai descoperit urme ale culturii Cucuteni la Runcul din Deal şi la Marginea (nordul satului Mastacăn), unde s-a găsit o frumoasă aşezare Cucuteni care pare să se continuă şi în epoca bronzului.
La Borleşti, pe Dealul Mare, s-au găsit urme arheologice din Cucuteni B, iar la Târla lui Sărăcilă s-au descoperit cioburi cucuteniene, dar fără a se putea stabili exact faza căreia aparţin. O frumoasă aşezare neolitică s-a descoperit la Ruseni, într-opoziţie strategică bine aleasă.
Important, pe lângă avantajele terenului, apare şi un şanţ săpat de om pentru întărirea porţiunilor mai slabe. Toată aşezarea este plasată şi în apropierea pârâului Nechit, subliniind priceperea cu care aceşti oameni îşi alegeau locul aşezării lor. Urmele materiale, cioburi fără pictură, mult chirpic, fragmente de râşniţe din piatră şi numeroase silexuri, plasează aşezarea în cadrul culturii Cucuteni şi în faza de început a bronzului.
Epoca bronzului este prezentă pe teritoriul comunei prin uneltele de bronz şi aramă, unelte care arată că saltul uriaş făcut de societatea omenească primitivă în plan tehnologic şi social.
Cea mai importantă descoperire este depozitul de topoare de bronz de la Runcul din Deal în anul 1958 în timpul unor lucrări agricole, pe versantul de vest-sud-vest al Dealului Runcu. Topoarele, şase la numărul, unul pierdut, se găseau într-un vas tip amforă, se găsesc la Muzeul judeţean de Istorie Piatra Neamţ.
Două topoare de aramă şi trei de bronz, patinate dar bine păstrate, cu gaură la înmănuşare şi alte particularităţi le plasează în etapa de dezvoltare Costişa, pe la mijlocul mileniului II î.e.n.
Alte urme, o staţiune Noua, probabil o necropolă, o aşezare de tip Costişa, tot la Runcul din Deal. O altă aşezare din epoca bronzului este pusă în evidenţă pe Dealul Cucului, prin lame de cremene, cioburi ceramice decorate cu incizii, probabil tot de tip Costişa.
Şi, în sfârşit, la Hîrţeşti, pe dealul Fluturelui, la Ruseni şi Puriceni o aşezare de tip Noua.
Epoca fierului este mai slab reprezentată dar nu inexistentă. Astfel, la Ruseni s-a descoperit o aşezare de tip la Tene din sec.III-II î.e.n., urmele fiind din chirpici, fragmente ceramice specifice. Pe Dealul Mare, în Satul Nou (Ruseni) şi pe Dealul Puricenilor s-au descoperit alte aşezări aparţinând culturii Poieneşti, atribuite carpilor sec.III e.n.
Ceramica găsită este lucrată cu roata, cea de mână are tradiţii în ceramica dacică, iar cea lucrată cu roata vădeşte o puternică influenţă romană, culoarea cenuşie şi roşie, forma – castronul şi căniţa.
În antichitate urmele nu se pierd, ci se continuă, afirmaţie susţinută de monedele găsite la marginea satului Borleşti. Monedele sunt dinari romani imperiali din secolele I.II e.n. cât şi fragmentele unui vas care este de factură carpică, datate de Virgil Mihăilescu Bîrliba – cercetător la Muzeul judeţean de Istorie Neamţ
Cel mai important tezaur însă, nu numai de pe plan local, ci şi din Moldova, este format din 1154 monede de dinari imperiali din sec.II e.n., descoperit în satul Puriceni. Tezaurul şi vasul scot în evidenţă faptul că proprietarul este autohton şi deosebit de bogat.
Deşi epoca Severilor, 193-211 e.n, a fost liniştită, tezaurul atestă o perioadă neliniştită la marginea imperiului. Tezaurizarea începe cu monede de la Nero (12 bucăţi) sec.I e.n. până la începutul sec. al III-lea e.n. în timpul lui Septimius Severus (2 bucăţi).
Perioada migraţiilor este marcată de un cimitir pe teritoriul satului Mastacăn, din sec.IV e.n., atribuit pe lângă migratori şi triburilor autohtone geto-dace.
Evul Mediu este bine reprezentat, nu atât prin urme arheologice, cât prin toponimie şi mai ales prin atestările documentare referitoare la aşezările ce existau pe teritoriul actual al comunei Borleşti
Mai observăm că, spre deosebire de perioada primitivă chiar şi antică, cât şi aşezările erau construite pe înălţimi bine apărate, frunţi de terase, pante ale dealurilor, în perioada medievală, aşezările coboară spre albiile cursurilor de apă, spre lărgimea luncii, dar în toate cazurile, cu pădurea în apropiere.
Privitor la zona înconjurătoare, în care se găsesc comunele Tazlău, Rediu, Cîndeşti şi Piatra Şoimului, în Evul Mediu, se întâlnea o pânză de sate foarte vechi. Această regiune era cunoscută în vechime sub numele de ,,Cîmpul lui Dragoş,, nume ce apare foarte des în documente. Constantin Mătase susţine că acest nume vine de la Dragoş Viteazul, cunoscut curtean al voievozilor Roman I (1392), Ştefan I (1395) şi Alexandru cel Bun (1401-1408), acest boier fiind întâlnit şi sub numele de ,,Dragoş de la Neamţ,, în două documente la 29 iunie 1400 şi 16 septembrie 1408 – Ion Bogdan.
Ştefan Sorin Gorovei susţine însă că numele de ,,Câmpul lui Dragoş,, se referă la Dragoş Vodă Descălecătorul, care în 1347 a fost însărcinat de regele Ludovic cel Mare cu conducerea formaţiunii extracarpatice ce avea rol de apărare împotriva tătarilor.
Locul ales a fost pe Valea Bistriţei, teren întins şi variat pe care, mai tîrziu, au încăput 20 de sate între Bistriţa, Nechit şi Tazlău. Locul acestui lagăr militar a purtat apoi denumirea de ,,Cîmpul lui Dragoş,, idee susţinută şi de Miron Costin în cronica Moldo-Polonă (letopiseţ Tom.III, pag.315). Prima referire la acest nume apare în anul 1419 într-un document din timpul lui Alexandru cel Mare, document prin care fiii boierului Ştefan Borilovici, Dragomir şi Ioană, care slujiseră şi înaintaşilor domnitorului, primesc recompensă pentru serviciile aduse domniei ,, trei sate în Cîmpul lui Dragoş,, la Nechid, un sat unde-i casa lor, alt sat, Paşcani, al treilea Dragoteştii şi un sat pe Tazlăul Sărat, anume Provozeştii şi Poiana lui Opriş.,,
Se observă că sunt pomenite satele Paşcani, aşezare pe teritoriul satului Ruseni de astăzi, iar satul pe Nechit unde este casa lor nu poate fi decât actualul sat Borleşti.
Comentariile se pot prelungi dar putem afirma cu certitudine că satele amintite au o vârstă anterioară anului 1419 (8 aprilie) de atestare documentară, lucru ce se desprinde din însăşi conţinutul documentului prin menţiunea că fiii boierului Ştefan Blorilovici slujiseră şi înainte, atunci evident că tatăl stăpân al acestor locuri cât mai ales strămoşii vor fi trăit aici înaintea descălecatului.
Deci, la începutul sec. al XV-lea este menţionată existenţa pe teritoriul comunei Borleşti a satului Borleşti, Ursăşti – aflat la vest de primul şi Paşcani, actualul Ruseni, la est, toate pe valea Nechitului. Exisenţă menţionată alături de alte sate din zonă ca: Bărbăşenii, Dîmbeştii, drăguşanii, Jurcanii (C. Matasă 1935).
În continuare, se întâlnesc alte şi ale documente care atestă existenţa deci continuitatea locuirii omeneşti pe teritoriul comunei Borleşti.
Astfel, Alexandru cel bun la 1431 dăruieşte venitul vămii de la tazlău mănăstirii Bistriţa şi ,,pune sub ascultare mănăstirea Sf.Necuali unde a fost Huba şi cu satul şi cu moara şi cu seliştea, pe Nechit,,.
Putem trage concluzia că unele sate aveau o vechime mare, chiar sute de ani, o selişte (loc unde a fost satul) pe Nechit arată apariţia, dezvoltarea şi dispariţia unui sat, acum moşie pe Nechit, cu mult înaintea documentului.
La 24 iulie 1436 sunt arătate satele ,,unde a fost Jude dîmba şi unde a fost Jude Draganici şi Poiana Rîului unde este bisercia şi Poiana Lungă şi Runcuşorul din vîrful dealului, toate pe Nechit. Aflăm de existenţa satului runcuşorul din Borleşti, Poiana Lungă cu bisercă (poiană) la vest de satul Mastacăn). Danie întărită de Şefan cel Mare la 8 septembrie 1457.
Menţiuni despre satele din ,,Cîmpul lui Dragoş,, sunt numeroase în timpul lui Şefan cel Mare care fie că le dăruieşte curtenitor fie că întăreşte stăpânirea asupra lor unor curteni ai săi.
Astfel, la 5 septembrie 1458 dăruieşte şi întăreşte panului Oană Grama o serie de sate şi poieni cât şi moara pe Nechit.
Despre satul Mastacăn primele menţiuni documentare apar într-un act de la 1475 care arată că ,,Magdalina, fata lui Ilie Vătavu, vinde partea sa de fânaţ, Poiana Lungă (poiană menţionată mai sus) act de confirmare de către Şefan cel mare a vânzării moşiei în satul înfiinţat în urma ridicării la rangul de răzeşi a locuitorilor pentru faptele lor de vitejie şi dăruiţi de Ştefan cel Mare cu pământuri şi păduri.
Despre satul Paşcani, mai amineşe documentul din 25 ianuarie 148o, prin care Ştefan confirmă lui Dolga ,, stăpânirea peste satul Paşcanii pe Bistriţa în Câmpul lui Dragoş cumpărat cu 200 de zloţi tătărăşti,, de la o serie de proprietari ce-l aveau la rândul lorde la Trifu Gâlcă şi ,,care la rândul lui îl cumpărase de la neamul Borileştilor,,.
Cu un an mai târziu, la 1481, sunt dăruite mănăstirii Tazlău satele Borleşti şi Dragoteşi pe dragota, răscumpărate de domn de la Solca fiica lui Ioaniş Borilescu cu 300 zloţi tătărăşti şi cu satul Cobâlca (Piatra Şoimului de astăzi).
Tot în aceeaşi idee, domnul cumpără satul Ursăşti (martie 1481) de la Ana Nimăiasa şi Ion.
Daniile repetate de sate către mănăstirile din zonă demonstrează o activitate religioasă intensă care necesita forţă de muncă pentru moşiile tot mai întinse ale acestora.
În această direcţie, la sfârşitul secolului al XV-lea satele din comuna Borleşti erau trecute în stăpânirea mănăstirească, în condiţiile amintite.
Satul Paşcani este dăruit ceva mai târziu, la 3 martie 1530 mănăstirii tazlău, după ce fusese confiscat de la Sima (boier vajnic) care se răsculase împotriva lui Şefăniţă, nepotul său (a lui Rareş).
Mănăstirilor le erau dăruite sate întregi, dar şi părţi de moşie aparţinând diferiţilor proprietari.
Astfel, la 1571, Bogdan Voievod IV, fiul lui Alexandru Lăşuşneanu, întăreşte dania lui Isac pe o parte din satul Mastacăn, sat răzăşesc. Astfel, satul mai este menţionat într-un document al lui Pătracu, pîrcălab de Bacău. Faptul dovedeşte că partea de sud-est a judeţului Neamţ aparţinea judeţului Bacău, deci şi satele comunei Borleşti.
Asocierea la mănăstirea Bisericani se produce abia în anul 1627, prin dania lui Radu Mihnea.
Totuşi, în anul 1639, satul Mastacăn, sau o pare din el, trece în stăpânirea
Puiului, danie făcută de către domnitorul Vasile Lupu.
Între anii 1674-1766 satul Mastacăn este mai des menţionat în documente, faţă de celelalte sate, pentru diferite pricini de proprietate.
Despre un alt sat al comunei, Şovoaia, se cunoaşte foarte puţin, numele fiind de la un boier Şova, stabilit pe aceste meleaguri la sfârşitul sec.XVI. În secolele XVIII-XIX referirile la comuna Borleşti aprloape lipsesc, dar apariţia datelor despre aceste sate mai târziu, ne determină să afirmăm că ele nu au dispărut ci nu s-a mai scris sau nu s-au păstrat documente referitoare la locuitorii satelor, ele existând chiar dacă nu au fos localizate în harta sa de către Dimitrie Cantemir.
Dintre puţinele informaţii din sec.XIX, unele le avem din ,,Condica liuzilor la 1803,, (C.Codrescu), în care se arată că satul Borleşti aparţinea încă Mănăstirii Tazlău, avea 101 locuitori, care se ocupau cu cărăuşia şi plutăritul. Satul avea loc destul şi aparţinea ţinutului Bacău. Satul Mastacăn (sau parte din el) era un sat răzăşesc, cu 30 de oameni, se ocupau cu agricultura, plutăritul şi aveau loc puţin. Deşi erau răzeşi, erau obligaţi să plătească un bir de 335 lei pe an. Aparţinea ţinutului Neamţ.
Se observă cum, datorită aşezării, în sudul ţinutului, satele comunei, sau doar unele, treceau când la un ţinut când la altul.
În sfârşit, în anul 1864, ia naştere cel mai nou sat al comunei, Rusenii Noi, în urma împroprietăririi ţăranilor cu pământurile secularizate de la mănăstiri sau de la boieri, chiar dacă aceştia s-au opus pe toate căile.
Menţionăm faptul că locuitorii comunei Borleşti au luat parte la Războiul de Independenţă din 1877, în cadrul Regimentului 14 Dorobanţi, citat de domnitor pentru fapte de vitejie.